Florin Motroc laudă calitățile tehnice pe care le avea regretatul Ilie Balaci, decedat duminică, 21 octombrie, în casa mamei sale din Craiova.
Actualul antrenor al grupării Al Jabalain FC, din eșalonul secund din Arabia Saudită, spune că, pe vremea când „Minunea Blondă” evolua pentru Universitatea Craiova, era greu ca celelalte echipe să plece cu puncte din Bănie:
„Calitățile tehnice nu poate să ți le ia nimeni. Ne era mai mare dragul să-i dăm pase, ca să-l vedem cât de îndemânatic este cu mingea (n.r. – meciul demonstrativ de pe Giulești). Eu l-am prins adversar foarte puțin când a fost la Dinamo, dar l-am prins când tata a fost antrenor la Rapid. Am văzut spiritul Craiovei Maxima, o echipă cu un „tupeu” fantastic. Să bați la Craiova sau să iei puncte era o mare performanță”, a spus Motroc la ProSport LIVE.
„A fost plăcut să joc în tricoul Rapidului. Nu mi s-a mai întâmplat să fiu invitat de o echipă pentru care nu am mai jucat. Mă așteptam să văd măcar jumătate din stadion plin, pentru că Rapid trece printr-o perioadă foarte grea și avea nevoie de suporteri. Dar le mulțumim celor care au fost. Pe teren, Rapidul și-a câștigat dreptul de a fi în Liga I, dar mai departe nu știu ce va fi. Gândiți-vă ce ar însemna să joace Rapidul în prima ligă și nu cum se întâmplă pe la Craiova, unde din 100-200 de suporteri, 20 sunt invitați”, spunea Ilie Balaci, pentru www.liga2.ro, pe 26 iunie 2014, la sărbătorirea celor 91 de ani de la înființarea echipei din Giulești.
Ilie Balaci s-a stins din viață duminică, la vârsta de 62 de ani, în urma unui atac cerebral. Fostul component al Craiovei Maxima a fost înmormântat în această după-amiază, la Cimitirul Sineasca. Balaci i-a fost elev la ANEFS tatălui lui Florin Motroc, Ion Motroc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER